Mi-ai spus azi că plângi … plângi de dor …
Timpul e un termen relativ. Trece greu atunci când sunt departe de tine. Mi-e greu să te știu acolo, mi-e greu să nu te văd, să nu te aud. Mi-e greu să te știu plângând din vina mea. Uneori, când ceasul se oprește, gândul la tine mă chinuie și îmi cere să te văd, să te aud, să îți vorbesc, dar nu pot. Însă, același gând mă face să trec peste acestea și îmi dă putere să trăiesc ziua de mâine, pentru ca poimâine să te pot vedea. Și asta fac zilnic …
Sunt departe cu trupul, dar sufletul, inima șă gândul au rămas la tine din prima clipă în care te-am cunoscut. Vreau să te ajut să treci peste toate greutățile, vreau să mă lași să fac asta, să îmi spui totul ce te doare, ce te neliniștește, cum pot să te ajut. Vreau să nu fii singur dacă suferi sau te bucuri, vreau să o facem împreună. Vreau să îți dau puterea de care ai nevoie să se termine ziua de azi și pe cea de mâine …
Amândoi așteptăm cu nerăbdare clipa reîntâlnirii, amândoi vrem să se întâmple asta cât mai repede. Eu fac tot posibilul să mă întorc la tine cât mai devreme, mă chinui, ma zbat și îmi folosesc toate puterile. Am observat că singura modalitate de a ne bate cu timpul este răbdarea … totul se va întâmpla.
Nu e nimic în viață pentru care te-aș lăsa, nu e nimic ce m-ar face să mă răzgândesc. Tu ești speranța, tu ești iubirea mea, tu ești tot ce îmi doresc. Tu ești puterea mea, tu ești tot ce am.
Te rog, ia-mi puterea pe care o am, energia, tot ce vrei și transformă-ți lacrima într-un zâmbet, într-unul fericit. Îți ofer tot ce pot doar ca să faci asta!
Te iubesc!
